REZUMAT

CUTIA PANDOREI ÎN MATERIE DE DIGITALIZARE: REZISTENȚĂ, DUALITATE ȘI GRANIȚE SIMBOLICE ÎN CHIRURGIA ESTETICĂ ROMÂNEASCĂ

Chirurgia estetică este astăzi o „întreprindere comercială” (Fraser, 2003) și o practică portretizată pretutindeni în cultura populară, de la ziare (Leem, 2016) și reviste pentru femei (Sullivan, 2001) până la emisiuni TV (Tait, 2007; Heyes, 2007; Elfving-Hwang, 2013) și social media (Nischwitz et al., 2021; Voinea, 2021). În acest articol, studiez modul în care chirurgii plasticieni români au răspuns la soluția digitală ce a fost impusă pe scară largă în timpul pandemiei de Covid-19. Folosind interviul și analiza de conținut asupra unor postări de Instagram, analizez repertoriile de legitimare folosite de chirurgii plasticieni pentru a-și justifica atitudinea sceptică privind telemedicina, o soluție pandemică ce a pus sub semnul întrebării practica medicală tradițională. Cei mai mulți chirurgi au respins telemedicina din cauza neconcordanței cu felul în care înțeleg corpul pacientului, și anume ca pe o entitate materială ce impune să fie evaluată fizic, atinsă, măsurată, desenată, tăiată și cusută (la fel ca în croitorie). Ei au fost, totuși, receptivi față de alte instrumente conexe telemedicinei, precum consultațiile găzduite pe social media / platforme pentru videoconferințe și educația medicală mediată digital (pe care o consider un moment „înainte și după” în cadrul telemedicinei). Cu toate acestea, a apărut o distincție importantă între ei. Chirurgii plasticieni tineri au fost mai deschiși în a adopta telemedicina ca mijloc de a avansa în carieră, lucru ce i-a împins să adopte o poziție critică (reciprocă) față de medicii mai experimentați, dar totuși circumspecți. Consider că pandemia de Coronavirus și valul de digitalizare ce a urmat acesteia s-au conturat ca împrejurări socio-istorice unice, care au dezvăluit o manieră specifică de a concepe „materialul-corp”, particularitatea telemedicinei atunci când aceasta este aplicată în chirurgia estetică și critica internă din cadrul corpului profesional de chirurgi plasticieni. Prin mobilizarea conceptului de granițe simbolice (Lamont & Molnár, 2002), introduc o nouă clasificare a chirurgilor plasticieni: adaptații digitali și scepticii digitali.

Cuvinte-cheie: chirurgie estetică (românească), digitalizare, telemedicină, repertorii de legitimare, granițe simbolice.

Intreg articolul